Cred că foarte mulți dintre voi își doresc să găsească rețetea aceea perfectă de turtă dulce: moale și aromată. Am testat foarte mult această rețetă până a ieșit ceea ce îmi doream.
Ingrediente turtă dulce:
🎅🏼100 g unt moale
🎅🏼80 g zahăr brun
🎅🏼80 g melasa (sirop)
🎅🏼1 ou
🎅🏼1 esență de vanilie
🎅🏼1/2 linguriță de bicarbonat
🎅🏼220 g făină
🎅🏼1 linguriță de condiment pentru turtă dulce (scorțișoară, nucșoară, anason, ghimbir)
Ingrediente glazură:
🎅🏼1 albuș
🎅🏼200 g zahăr pudră
🎅🏼3 linguri de zeamă de lămâie
🎅🏼2 linguri de apă fierbinte
Mod de prepare:
🔺într-un bol am mixat mai întâi untul, până a devenit spumos. Am adăugat apoi zahărul, esența, oul și melasa și am continuat să amestec. Melasa ajută ca turta dulce să aibă o textură moale, ușor gumoasă și să aibă gust de Crăciun 🫶🏼.
🔺Treptat am adăugat și făina + bicarbonatul și am mixat până s-au incorporat toate ingredientele.
🔺Am dat aluatul la frigider pentru 3 ore, sau peste noapte.
🔺După ce am scos aluatul de la frigider, am format biluțe micuțe, pe care le-am așezat într-o tavă tapetată cu foaie de copt (la distanță una față de cealaltă pentru că își dublează volumul).
🔺Am copt turta dulce la 180 grade, timp de 10-12 min. Când scoateți turta dulce, ea trebuie să fie încă ușor moale, și se va întări după câteva min la temp camerei.
🔺După ce s-au răcit m-am apucat de glazură. Am bătut albușul spumă tare și am început să adaug treptat zahărul pudră. După ce am terminat cu zahărul, am adăugat zeama de lămâie și apa fierbinte și am mai mixat puțin.
🔺Am scufundat apoi turta dulce (doar partea bombată) în glazură și am așteptat 2-3 ore până s-a uscat de tot.