Caută

Mujaddara cu ou și năut crocant  

-Mujaddara este o mâncare de linte cu orez, și ceapă prăjită. Eu am vrut să îi dau un plus de valoare punând ou moale, năut crocant și câteva frunze de mărar. Este o mâncare specific arăbească și chiar merită încercată.

Ingrediente (4 porții)

🔸 150 g linte roșie (se poate și verde)
🔸 150 g orez basmati
🔸 1 ceapă roșie mare
🔸 2 linguri făină
🔸 frunze de mărar
🔸 4 ouă ochiuri
🔸 50 ml ulei de floarea soarelui
🔸 1 conservă năut (fiert)
🔸 condimentele folosite: sare, piper, garam masala, turmeric măcinat, chimion măcinat, scorțiasoară.

Mod de preparare:

🔸 Pentru început am pus lintea la fiert pentru aprox 13-15 min. Atenție să nu lăsați lintea prea mult la fiert fiindcă se va descompune bobul.
🔸 Am pus și orezul alb la fiert și m-am apucat să prăjesc ceapa.
🔸 Am tăiat ceapa felii cât se poate de subțiri și le-am pus într-un bol cu 2 linguri de făină. Am amestecat bine, iar apoi am prăjit feliile de ceapă în ulei de floarea soarelui. Uleiul trebuie să fie foarte bine încins când punem feliile de ceapă. După ce s-a rumenit ceapa am transferat-o pe o farfurie tapetată cu șervețele pentru a absorbi uleiul.
🔸 Într-o tigaie separată am scurs puțin din uleiul pe care l-am folosit la ceapă și am prăjit năutul (curățat de cojile pe care le are). Peste năut am pus 1 lingură de boia dulce și 1/2 linguriță de chimion măcinat. Am lăsat năutul până s-a făcut crocant.
🔸 La final am prăjit ouăle și le-am lăsat moi fiindcă mie așa îmi plac.
🔸 Într-un bol încăpător am amestecat orezul fiert și lintea, împreună cu următoarele condimente: sare, piper, garam masala, 1/2 linguriță de chimion măcinat, 2 lingurițe de turmeric și 1 linguriță de scorțișoară.
🔸 Pe o farfurie am pus 3 linguri de orez cu linte, 1 ou și ceapa prăjită.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*